Modalitati de a evita respiratia urat mirositoare

Respiratia urat mirositoare sau halitoza ne determina, deseori, sa ne simtim jenati in public. Astfel, intalnirile sociale pot deveni un real cosmar si incercam, pe cat posibil, sa le evitam sau sa le tratam cu cat mai putina prezenta fizica. Cu toate acestea, exista anumite modalitati prin care putem confrunta aceasta problema neplacuta.

Iata care sunt cele mai simple metode prin care se poate preveni sau trata respiratia urat mirositoare (halitoza/ halena):

Extra periaj dentar si extra floss
Cand bacteriile persista in gura, acestea cauzeaza formarea placii dentare. Placa dentara, impreuna cu particulele de alimente depuse intre dinti, determina aparitia respiratiei urat mirositoare (a halenei). Desi te speli pe dinti si folosesti ata dentara zilnic, nu este suficient daca suferi de halitoza (halena). Trebuie sa iti periezi dantura si sa iti cureti spatiile interdentare cu ata dentara dupa fiecare masa, chiar daca o masa consta intr-un singur mar. Daca nu mananci foarte des, acest proces de curatare a danturii trebuie realizat o data la fiecare 6 ore. Cu toate acestea, ai grija sa nu folosesti agresiv periuta de dinti si ata dentara, pentru a nu eroda smaltul dintilor si, totodata, pentru a nu irita gingiile.

Curata-ti limba
Bacteriile din cavitatea bucala nu sunt in totalitate eliminate daca limba nu este si ea curatata. Utilizeaza o racleta speciala sau o periuta de dinti pentru a elimina celulele moarte, resturile alimentare si bacteriile de pe limba. Adauga acest obicei in rutina de curatare a cavitatii bucale pentru a evita respiratia urat mirositoare.

Poti incerca si folosirea unei periute de dinti electrice, unele modele fiind dotate cu capete speciale de curatare a limbii si de masare a gingiilor.

Evita consumul de alimente care produc respiratie urat mirositoare
Anumite alimente, cum ar fi ceapa si usturoiul, pot crea un miros intepator in respiratia ta. Acestea se dizolva in fluxul de sange, ajung in plamani si, in final, afecteaza respiratia. Prin urmare, spala-te pe dinti dupa ce mananci preparate culinare care contin astfel de alimente. Daca urmeaza sa fii prezent la o adunare sociala, evita mancatul acestor ingrediente. Daca, insa, este inevitabil si trebuie sa le consumi, este recomandat sa mesteci putina menta sau sa folosesti un spray mentolat pentru imbunatatirea mirosului respiratiei.

Spune “Nu” fumatului
Fumatul coloreaza dintii si afecteaza tesuturile gingivale. Mai mult decat atat, cu totii stim ca fumatul poate cauza aparitia cancerului la plamani sau la gat. Dupa doar un singur fum, tutunul si alte particule ale tigarilor pot persista in plamani cateva ore cauzand o respiratie urat mirositoare.

Foloseste apa de gura
Utilizarea apei de gura anti-bacteriene improspateaza respiratia, dar elimina si bacteriile ce formeaza placa dentara si care pot afecta si gingiile. Lipsa igienei orale corespunzatoare si prezenta bacteriilor contribuie de multe ori si la aparitia gingivitei, o afectiune foarte frecventa.

Pentru a elimina particulele de alimente din gura, clateste-ti gura timp de 30 de secunde cu apa de gura dupa fiecare masa. Acest lucru iti va oferi o respiratie proaspata si o cavitate bucala mult mai sanatoasa.

Mananca mai putin zahar
Se stie ca alimentele bogate in zahar creaza un teren propice pentru bacteriile ce cauzeaza respiratia urat mirositoare. Cu toate acestea, mestecatul de guma fara zahar stimuleaza fluxul de saliva si dilueaza acizii care formeaza respiratia urat mirositoare si a cariilor dentare.

Mergi la un control stomatologic
Daca sfaturile de mai sus nu functioneaza, viziteaza un dentist. Ar putea exista o conditie medicala care sta la baza problemei tale cu mirosul respiratiei.