Amintiri din viata de dupa viata
„Ce este dupa moarte?”, o intrebare veche ca insasi omenirea. Raspunsul este, pentru fiecare dintre noi, cel mai important din cate putem primi. Intram intr-un domeniu care are toate sansele sa ramana un mister, pentru ca cela care pleaca „in calatorie” nu se mai intoarce niciodata.
Si totusi, licaririle ne permit, daca nu sa luminam privelistea de dincolo, macar sa avansam pas cu pas, modest, prudent, in explorarea unei lumi fascinante. Ce se petrece imediat dupa moarte in aceasta faza de tranzitie, care nu este decat inceputul unui tunel inversat? Unii au luat drumul acestui tunel pentru a scurta perioada, dar cei care au mers pana la capat nu au mai revenit pentru a ne spune unde ajunge el. Totusi, marturiile „pionierilor” sunt importante: cei care au fost declarati morti din punct de vedere clinic (respectiv, cand electrocefalograma ramane plata timp de mai multe minute), cei care au scapat teferi de la ince, din accidente sau din incercari de sinucidere, cei care, in stare de agonie, si-au impartasit senzatiile, iar acestea sunt cu totul uluitoare.
Ei sunt cei care au facut primul reportaj in viata de apoi, care face subiectul unei carti intitutlate „Viata de apoi, credinte si cercetari asupra vietii dupa moarte”, de Helen Renard.
Un bleu extrem de luminos
Un accident fulgerator: o hemoragie din cauza unei sarcini extrauterine. Mireille, 28 de ani, care astepta acest copil cu multa bucurie a nascut deformat, cu asemenea complicatii, incat viata sa este in primejdie. In ambulanta, ea se simte dusa inapoi, cu toata puterea. La spital, are asupra ei doar un medalion al Fecioarei la gat, aude sunetul unui aspirator si cum pluteste intr-o atmosfera inconsistenta, ca de bumbac. O singura culoare ii invadeaza ochii mintii: un bleu extrem de luminos. Este unul cal, reconfortant, de o bunatate perfecta. Apoi, simte piscaturi furnicandu-i capul – ultima ei senzatie. Cade in coma. una dupa alta, principalele sale functii vitale se incetinesc. Este declarata moarta de mai multe minute. Dar dupa ce starea ei parea ireversibila, este reanimata.
Mireille isi aminteste:
„Intr-o atmosfera albastra, am vazut cercuri concentrice care formau ceva ca un tunel. Primul cerc, cel mai mare era bleumarin. Ultimul, redus la un punc alb luminos. Acolo astepta o multime. In dreapta acestui tunel din cercuri, plana o fiinta intr-un balon, un fel de ou transparent. Era un fetus? Un adult? Nu puteam spune. Ma aruncam continuu, tot mai mult, in tunel. Voiam cu orice pret sa regasesc din nou forma care imi scapa. Dar multimea ma impingea catre intrare, in afara cercurilor. Ca un simplu spectator am vazut la intrare o silueta, a mea, ca si cum m-as fi despartit de ea. Dintre aceste doua euri, dublul meu era cel mai luminos. Deodata, inainte de a ma angaja definitv in acel tunel, mi-am amintit ca sotul meu avea nevoie de mine cu adevarat si, printr-un mare efort, m-am hotarat sa revin la viata”.
Dupa o desteptare foarte lunga si agitata, Mireille a cunoscut mai multe saptamani de refacere. Apoi, a declarat: „Acum stiu ca mai exista un mod de a trai si datorita lui fac un mare efort pentru a nu ma lasa tentata. Am avut impresia ca aceasta viata de apoi era mai agreabila pentru mine”.
